Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei Europei Centrale și de Nord

În prima duminică după Praznicul Rusaliilor, zi în care Biserica face pomenirea tuturor sfinţilor, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Serafim s-a aflat în mijlocul credincioşilor din Parohia „Sf. Ierah Luca al Crimeii” din Bremen, păstorită de PC Părinte Marius George Cristea.

Vizita pastorală a IPS Sale în nordul Germaniei a început sâmbătă, 14 iunie, prin slujirea Sf. Maslu în Filia Ahlhorn, înfiinţată cu un an în urmă de către Părintele Marius, după care a urmat o Seară duhovnicească.

Cuvântul de învăţătură al IPS Serafim a fost unul de mângâiere şi întărire a credincioşilor care se afla la muncă în Germania, îndemnându-i la o viaţă curată şi sfântă. A urmat întrebările celor de faţă, la care IPS Sa le-a răspuns cu multă dragoste. La sfârşitul întâlniri, Ierarhul a avut o întâlnire cu directorul campusului unde sunt cazaţi cei cca. 800 de muncitorii români.

Duminică, 15 iunie, ÎPS Părinte Mitropolit Serafim a slujit Sf. Liturghie şi a predicat la Bremen în Parohia „Sf. Ierah Luca al Crimeii” (zi de pomenire: 11 iunie), care şi-a sărbătorit şi hramul. Au participat peste 250 de credincioşi, mulţi dintre ei s-au împărtăşit cu Sfintele Taine. În cuvântul de învăţătură, IPS Sa a subliniat că toţi creştinii sunt chemaţi de Dumnezeu la sfinţirea vieţii prin credinţă, rugăciune, post şi înfrânare de la plăcerile păcătoase care ne robesc sufletul şi mai ales prin iubirea semenilor. Căci credinţa şi toate cele ce se fac din credinţă trebuie să ne conducă la câştigarea unei „inimi compătimitoare” faţă de durerile semenilor noştri.  Semnul că mergem pe calea sfinţeniei este acela că inima noastră devine tot mai bună şi mai iertătoare, mai răbdătoare, mai smerită şi mai blândă. O astfel de inimă este darul Duhului Sfânt pe care-l câştigăm rugându-ne cu multă credinţă şi răbdând necazurile şi încercările vieţii, ataşaţi „trup şi suflet” de Biserică, la ale cărei Sfinte Slujbe suntem chemaţi să participăm regulat.

La propunerea Părintelui Marius, IPS Sa a hirotesit întru citeţ pe Domnii Ioan Uvari şi Dr. Justinan-Constantin Chitic.

Sărbătoarea hramului a continuat cu o agapă unde au participat toţi cei prezenţi.

Oraşul Bremen este capitala Landului Hansestadt Bremen şi are o populaţie de cca. 550.000 locuitori.

Articol preluat de pe site-ul Mitropoliei Române a Germaniei.